Aceste stickere de apă ne au ajutat să face trecerea de la cădiță de bebe în cadă mare, bebe adoră să se joace cu ele și băiță a devenit mult mai distractivă. Mulțumim!
Fetița mea a fost super încântată când a primit cartea, nu a mai avut una la fel până acum. A ținut-o mult timp ocupată, îi dezvoltă răbdarea. Mi-ar fi plăcut să aibă mai multe culori, vine doar cu 3 culori de mozaic, însă restul se pot colora cu creionul. Cu siguranță vom cumpăra și alt model.
Carticelele sunt foarte interesante, cartonul este gros calitativ. Sunt potrivite pentru mai multe categorii de varsta. Foarte multumita de achizitie
Am comandat de pe Yoopy cărticele de colorat „dot painting” împreună cu setul de creioane Yoopy și cărticele de decupat pentru băiețelul meu și pot spune sincer că reacția lui a fost absolut minunată! Ochii i s-au luminat imediat când a deschis pachetul, iar entuziasmul cu care a vrut să înceapă activitățile mi-a confirmat că am făcut alegerea perfectă. A fost atât de fericit încât nu s-a dezlipit de ele ore bune.
Cărticelele de tip dot painting sunt ideale pentru dezvoltarea coordonării mână–ochi și a răbdării, iar cele de decupat îl ajută enorm la motricitatea fină și la îndemânare. Pentru mine, ca părinte, sunt un real sprijin în organizarea activităților educative de acasă. Reușim să petrecem timp de calitate împreună, într-un mod creativ și constructiv, fără ecrane.
Calitatea produselor este excelentă – hârtia este suficient de groasă, ilustrațiile sunt clare și atractive, iar formatul este foarte potrivit pentru mânuțele celor mici. Se vede atenția la detalii și grija pentru experiența copilului. Produsele sunt practice, ușor de folosit și foarte bine gândite pentru vârsta lor.
Ofer cu toată încrederea 5 stele ⭐⭐⭐⭐⭐ și recomand Yoopy din suflet tuturor părinților care își doresc activități frumoase, educative și de calitate pentru copiii lor! 💙
Plasăm următoarea comandă, dar și cu noutăți, care cu siguranță îi vor capta atenția la fel de mult🤩
M-a surprins plăcut aceasta comanda. După multe încercări de a comanda ma gândeam dacă merita sau nu prețul produselor, dar merita cu siguranța.
Aceasta carte este chiar mare, nu mi-am dat seama din pozele de pe site. Este frumoasa, stimulează învățarea prin joc, asocieri și denumiri.
Recomand!
Aceasta carte împreuna cu încă doua de același gen le-am primit cadou la comanda, m am gândit ca nu vor fi “cine știe ce”, dar sunt cu adevărat frumoase. Au loc pentru desenat, stickere pentru pagini pe care copiii trebuie sa le pună la locul potrivit. Sunt chiar niște cărți frumoase. Le recomandam, împreuna cu tot ce am comandat. Frumoase și de calitate.
Baietelul este foarte încântat de stickere. Le-am ales pe cele cu ferma animalelor și astfel învață prin joacă.
O carte super distractiva si captivanta. Desenele sunt clar delimitate. Cartea este perfecta pentru cei mici, pentru a ii i troduce in lumea culorilor
O modalitate ingenioasă de a te familiariza cu părțile componente ale corpului și de a te juca cu plăcere.
Este unul dintre preferatele noastre.
Nu lipsește din ghiozdanul lui Cezar.
Este perfecta pentru a ocupa timpul celui mic atunci când ești în deplasare și nu dorești să rămână conectat la telefon.
Caietul este ideal pentru a petrece timp de calitate cu copilul și pentru a ii consolida cunoștințele.
Fetita mea a devenit mult mai responsabila de cand are tablita. Este foarte utila si draguta. In fiecare zi isi aminteste ca are sarcini de indeplinit.
Rola superba si de calitate, fetita mea adora sa deseneze pe ea, exact asa si creioanele!
Copiii au fost f incantati, balacelile din weekend au devenit si mai interactive decat de obicei🙂
Copilașului ii plac foarte mult. Le lipește și pe relipeste peste tot, până și în cădiță la baie. 🤍👍
Un test de răbdare pentru copii. Se face puțină mizerie dar am rezolvat ușor cu un aspirator de mâna. Mă bucur mai mult ca a avut răbdare să termine o pagină.
Foarte bine gândit conținutul. Copilului îi place foarte mult. 💕
O carte foarte interactivă, numai bună de descoperit lumea pentru cei micuți. 💕
Sistemul cu penita care sterge ce ai scris e ingenios. Fetita exerseaza literele de tipar si cifrele de zeci de ori pe aceleasi pagini. Nu mai consumam caiete pentru exercitii de scris. O solutie economica si ecologica pentru invatarea scrierii.
Magic pen e o minune! Copilul scrie literele, le vede dispărând si le rescrie. Invata prin repetitie fara sa consume hartie.
Fiul meu (4) a invatat sa scrie literele numelui sau cu ajutorul Magic Pen. Sistemul de disparitie ii da motivatia sa repete.